Avsnitt
-
„Atenție, cade democrația!” este titlul unui raport lansat de Fundația Konrad Adenauer din România, o culegere de articole despre cum poate fi combătut, pe termen lung, declinul democrației de la noi. Care sînt primele semnale că democrația începe să se clatine? Este democrația un sistem fragil sau puternic? Ce se poate face pentru combaterea declinului democrației – ce se poate face la nivelul autorităților statului și la nivelul societății? L-am întrebat pe Mihai Marc, unul dintre coordonatorii raportului.
În ultima ediție a Indexului democrației la nivel mondial, realizat de revista „The Economist”, România a fost clasată drept „regim hibrid“. Retrogradarea reflectă o prăbușire semnificativă a indicatorilor democratici. E unul dintre cele mai abrupte declinuri la nivel global - o coborîre cu 12 poziții în clasament. Dincolo de acest accident de parcurs, dincolo de anularea alegerilor și de situația de interimat a președintelui, avem o democrație funcțională?
Mihai Marc: „Fără să intru în scandalul şi şocul de anul trecut, eu cred că a funcţionat democraţia. Problema noastră este că încrederea populaţiei este extrem de scăzută. Şi de aici ne-a şi plecat gîndul pentru publicaţie. Cîtă vreme nu alimentăm permanent şi nu reconstruim acest fundament, această bază pe care funcţionăm toţi şi unde avem libertăţile cetăţeneşti şi individuale, democraţia cade exact cum cade şi tencuiala de pe casă, încet, încet. (...) Am zis iniţial că sîntem poate prea alarmişti cu Atenţie, cade democraţia!, dar cînd am văzut raportul The Economist, am zis că, iată, e mai multă lume care spune acelaşi lucru. Cred că sîntem suficient de critici dar şi constructivi în acest raport, aducem şi soluţii. Avem cîte patru, cinci pagini pentru fiecare articol, unde prezentăm problemele, dar e important să venim şi cu soluţii.”
Cum restabilim încrederea cetăţenilor în sistemul democratic?
Mihai Marc: „Vorbind cu ei, explicîndu-le ce facem, dînd socoteală pentru banii publici, făcînd asta constant, regulat, cu respect, sinceritate şi transparenţă. E un proces extrem de lung, e un maraton. Din păcate, cred că instituţiile publice şi partidele nu mai pleacă de la 0, pleacă de undeva de la –2 şi au foarte multă muncă de convingere de făcut, iar asta durează. Dar este un proces sănătos şi necesar, cu atît mai mult cu cît influenţele din Rusia, războiul din faţa uşii noastre sînt semne clare de vulnerabilitate, nu mai merge cu faimosul merge şi-aşa. Nu mai merge şi-aşa. Timpul în care am stat într-o oarecare băltire s-a cam terminat.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Sprijinul pentru Uniunea Europeană în rîndul cetățenilor este la un nivel record: trei sferturi dintre europeni cred că apartenența la blocul comunitar e benefică. Aceasta este una dintre concluziile celei mai recente ediții a Eurobarometrului. Cercetarea a fost inițiată la începutul acestui an, în ianuarie și februarie, la comanda Parlamentului European. 70% dintre cetățenii români consideră cã România a beneficiat de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană. Despre datele acestei cercetări și despre tendințele privind încrederea în UE am discutat cu sociologul Mircea Kivu.
„E un salt spectaculos comparativ cu precedentul Eurobarometru, realizat vara trecută, imediat după alegerile pentru Parlamentul European. E un salt de circa 20%. Explicațiile nu sînt uşor de găsit. Poate că e efectul fenomenului de „cetate asediată”: europenii simt tot mai mult efectele războiului de la granița de est a Uniunii Europene. Instituțiile europene au comunicat mult despre nevoia unei politici comune în domeniul Apărării în fața pericolului rusesc. Chiar dacă există o reacție adversă destul de puternică din partea unor partide sau mișcări așa-zis suveraniste, majoritatea acestora nu neagă necesitatea apartenenței la UE, ci militează pentru o restructurare a arhitecturii europene. Nu e exclus ca această creștere a aprecierii față de UE să fie tocmai efectul pătrunderii în Parlament a unor partide care îi fac pe eurosceptici să se simtă reprezentați. E un efect paradoxal”, explică Mircea Kivu.Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Saknas det avsnitt?
-
Noi discuții despre încetarea focului în Ucraina au avut loc luni în Arabia Saudită între echipele de negociatori din SUA și Rusia. Casa Albă anunţă că s-a ajuns la un acord „pentru a asigura o navigaţie sigură, a elimina folosirea forţei şi a preveni utilizarea navelor comerciale în scopuri militare în Marea Neagră.” Totodată, în comunicatul Casei Albe se precizează că Rusia şi Ucraina au fost de acord să dezvolte măsuri pentru implementarea înţelegerii anterioare privind oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Despre negocierile dintre SUA şi Rusia, SUA şi Ucraina am vorbit cu Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare.
Claudiu Degeratu: „Cu cît negocierile avansează spre aspecte mai tehnice şi mai sensibile, cu atît ne aşteptăm ca această comunicare publică să fie mai laconică. Şi, în acelaşi timp, nu putem spune că avem un progres remarcabil. Este un semi-progres pentru că de la capitolul loviturilor în adîncime, care au fost discutate prima dată, s-a trecut la spaţiul Mării Negre şi asigurarea transportului comercial civil, de grîne şi de fertilizatori – în cazul Federaţiei Ruse.”
În timpul discuţiilor de luni din Arabia Saudită, Rusia a continuat să bombardeze ţinte civile din Ucraina. Îşi doreşte Vladimir Putin cu adevărat pacea?
Claudiu Degeratu: „Îşi doreşte să-şi atingă propriile obiective, prin pace sau prin război. Nu modalitatea de realizare a obiectivelor, ci obiectivele în sine sînt importante: anexarea teritorială a regiunilor la nivelul exigenţelor lui, adică cele patru regiuni administrative să-i parvină integral Rusiei.”
Apasă PLAY Ca să asculți interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Ordinul Arhitecților din România (OAR) a lansat „Ghidul locuitorului”. Ce trebuie să știm atunci cînd ne alegem apartamentul pe care vrem să-l cumpărăm? Este un instrument format dintr-un chestionar și un ghid conceput de OAR pe baza unui amplu studiu la care au participat specialiști din diverse domenii: arhitectură, urbanism, inginerie, finanțe-bănci, sociologie, antropologie, peisagistică, administrație publică, vînzări și dezvoltări imobiliare. La ce ar trebui să fim atenți cînd ne alegem un loc în care se presupune că vom locui pentru multă vreme? Ce înseamnă locuire de calitate? I-am întrebat pe doi dintre autorii ghidului, arhitecţii Daniela Calciu şi Eugen Pănescu.
Daniela Calciu: „Calitatea locuinţei şi a mediului în care e amplasată – începînd cu vecinătatea imediată, cu vecinii, cu spaţiile din jurul imobilului şi apoi cu cartierul şi felul în care locuinţa este legată de tot ce înseamnă infrastructură, servicii urbane, spaţii publice – toate astea fac parte din viaţa noastră cotidiană şi participă direct la calitatea vieţii. A te gîndi la calitatea locuirii, în general, nu doar a locuinţei, înseamnă a te gîndi la calitatea propriei vieţi.”
Cum se măsoară calitatea locuirii?
Eugen Pănescu: „Ne uităm, evident, la interiorul locuinţei – la felul cum sînt amplasate camerele, bucătăria care, între timp, din apartamentele mai moderne a cam dispărut, la balcoane, la casa scării, la spaţiile auxiliare – dar încurajăm pe fiecare locuitor de acum sau din viitor să-şi folosească puterea de anticipare şi să înţeleagă că locuirea de calitate nu înseamnă doar locuinţa din spatele uşii proprii ci calitatea locuirii este şi în afara imobilului, în jurul lui, în zonă şi să se uite la facilităţile pe care le are.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
În romanul său distins cu Booker Prize 2023, „Cântecul profetului”, Paul Lynch ne arată ce s-ar întîmpla dacă într-o țară democrată ar ajunge la putere un partid extremist. Scriitorul își imaginează o Irlandă condusă de un asemenea partid, care instituie starea de urgență, începe să aresteze oameni fără explicații, nu oferă familiilor îngrijorate nici o informație despre soarta lor sau locul unde se află, pe alții îi concediază și îi înlocuiește cu oameni loiali, o țară în care economia se prăbușește, inflația crește de la o zi la alta, magazinele se golesc de marfă iar cînd oamenii încep să se revolte în stradă, regimul reacționează cu violență. Pînă la urmă se declanșează războiul civil. Într-o asemenea lume încearcă să supraviețuiască și să-și țină în viață copiii Eilish Stack, eroina principală a romanului, al cărei soț a fost arestat și nu s-a mai întors acasă. Printr-o scriitură impecabilă, precisă și punctată de imagini poetice, Paul Lynch ne face să reflectăm la fragilitatea democrației și la pericolele care o pîndesc, la vulnerabilitatea dar și la forța oamenilor în fața tăvălugului istoriei. Am vorbit despre „Cântecul profetului” cu traducătoarea sa în limba română, Iulia Gorzo. Romanul a apărut la Editura Humanitas Fiction.
Iulia Gorzo: „Este o carte fluviu. Este o carte de-o frumusețe muzicală și de-un ritm perfecte. Țese un fel de vrajă, o vrajă neagră, sumbră, dar o vrajă care te prinde de la prima pagină. Așa a fost întîlnirea mea cu Paul Lynch: foarte intensă și apăsătoare. Dar l-am adorat de la primul la ultimul cuvînt. (...) L-am urmărit recent într-un interviu și este foarte limpede în privința stilului său. El spune că-l interesează ca stilul să servească mesajul cărții. Și exact asta se întîmplă în această carte, care a fost considerată o distopie, inclusiv de către editura irlandeză care a lansat-o. Paul Lynch nu este neapărat de acord și ne spune că e, într-adevăr, o etichetă bună să vîndă romanul, dar cartea nu e neapărat o distopie. E vorba despre lumea noastră. E de-ajuns să ne uităm pe fereastră și-o să vedem o lume care seamănă cu ce descrie el, iar dacă avem un pic de ghinion, am putea ajunge în doi timpi și trei mișcări în lumea descrisă de el. Deci este de fapt un roman realist, ne spune el, iar stilul este unul realist. (...) E un roman al destrămării. Noi, oamenii, avem tendința să credem că lumea noastră e solidă. Dar de fapt e un văl care se poate destrăma oricînd. Asta ne spune autorul.”
Personajul principal al romanului este Eilish. Soțul ei a fost arestat și nu mai știe nimic de el. În timp ce lumea din jur se degradează și alunecă spre haos, ea trebuie să aibă grijă de cei patru copii.
Iulia Gorzo: „Paul Lynch ne arată o luptă epopeică. El spune că s-a inspirat din Iliada. Doar că, în loc să prezinte niște eroi, prezintă niște oameni obișnuiți, cum este Eilish. Dar Eilish este o eroină de dimensiuni colosale, surprinsă zi de zi. Eroismul ei este să nu se facă praf în fața unor realități care ar strivi pe oricine. Într-adevăr, simplul fapt că încearcă să reziste și să țină familia împreună mi se pare eroic.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoğlu, a fost reținut miercuri de poliție. Alături de el au fost reținuți și alți politicieni precum și jurnaliști și oameni de afaceri. Imamoğlu este principalul adversar politic al președintelui Recep Tayyip Erdoğan. Înainte de arestarea lui Ekrem Imamoğlu, Universitatea din Istanbul i-a anulat acestuia diploma de absolvire. În Turcia, o condiție obligatorie pentru a candida la funcția de președinte este diploma de studii universitare. În ciuda restricțiilor privind demonstrațiile, decise de autorități pentru patru zile, au fost proteste la Istanbul. Despre situaţia din Turcia am vorbit cu analistul de politică internaţională Dragoș Mateescu.
De ce a fost arestat primarul Istanbulului?
Dragoș Mateescu: „Sînt două dosare. Unul de corupţie, care va fi instrumentat de instanţă într-un fel administrativ şi cu dovezi foarte clare dacă este să fie acuzat. Pe cînd celălalt se referă la colaborarea cu organizaţia considerată teroristă PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Ei, acesta are o notă politică, e mai greu de dovedit. Bineînţeles că Imamoğlu n-a colaborat vreodată cu PKK, în sine, dar este acuzat de colaborare, de fapt, cu partidul pro-kurd, DEM Parti, Partidul Democraţiei şi Egalităţii Popoarelor. Statul turc şi regimul actual forţează asocierea acestui partid cu terorismul, fără să fie bineînţeles în mod formal vreo legătură.”Cum arată din perspectivă politică Turcia de azi?
Dragoș Mateescu: „După tentativa de lovitură de stat din 2016 şi după protestele Gezi din 2013 tot ce s-a întîmplat a fost o schimbare fundamentală, rapidă şi şocantă a legislaţiei, în favoarea executivului întotdeauna, o degradare a democraţiei. A fost justiţia, apoi a fost la rînd legislaţia privind protestele, apoi libertăţile individuale au fost reduse la maximum, acum atacul este pe opoziţie. La cîteva judeţe bulgăreşti de România, gardianul Bosforului, gardianul securităţii Mării Negre alunecă spre un regim clar autoritar, care deja consider că are elemente de totalitarism. Pentru că spaţiul rămas societăţii civile, spaţiul rămas libertăţilor individuale se reduce de la săptămînă la săptămînă din ce în ce mai mult.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Donald Trump și Vladimir Putin au căzut de acord asupra încetării focului, pentru 30 de zile, asupra infrastructurii energetice din Ucraina și Rusia. Despre discuţia telefonică de marţi dintre cei doi lideri precum şi despre demersurile diplomatice pe care le pot face statele europene pentru ca SUA să nu abandoneze Ucraina şi nici Europa am vorbit cu Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.
Valentin Naumescu: „Preşedintele Putin a respins pur şi simplu iniţiativa formulată de partea americană, aşa-zisul plan de pace al lui Donald Trump. L-a respins avînd abilitatea politică de a îmbrăca acest refuz în hainele aparente ale unei acceptări parţiale. Dar de fapt Putin a spus NUpărînd că spune DA. Nu este vorba de nici o încetare a focului, de nici un acord şi de nici un armistiţiu, dovadă că, imediat după ce s-a încheiat discuţia telefonică, luptele şi bombardamentele ruseşti au continuat cu şi mai mare intensitate în Ucraina. Vorbim doar de nişte enunţuri de presă, de nişte declaraţii. Orice acord privind încheierea acestui război este deocamdată departe. Dintr-un motiv foarte simplu: Putin simte acum că Rusia are superioritate militară pe front, că armata rusă este în ofensivă, că Ucraina este lipsită de ajutor militar şi, în consecinţă, Rusia doreşte să-şi impună în totalitate condiţiile în faţa Ucrainei, să obţină indirect o capitulare a Ucrainei.”
Rusia cere oprirea ajutorului militar străin și a furnizării informațiilor pentru Ucraina. Ceea ce echivalează cu o slăbire a poziției Kievului. Ar putea Donald Trump să accepte la un moment dat această condiție?
Valentin Naumescu: „Da, cred că ar putea s-o accepte şi pe aceasta şi pe altele pe care Putin le va formula. Pentru că în acest moment nimeni nu înţelege în ce a constat planul de pace al lui Trump, despre care ne vorbea în campania electorală de anul trecut. Iată, mîine sînt două luni de cînd a preluat acest mandat la Casa Albă. Nu vedem nici un progres, dimpotrivă, Rusia este din ce în ce mai agresivă, mai sigură pe sine că victoria este aproape. Relaţiile transatlantice sînt la un nivel minim de încredere după Al Doilea Război Mondial. Nu ştiu cînd va începe Washingtonul să realizeze, în timpul acestei administraţii Trump 2, faptul că nu se poate avea încredere în regimul Putin şi în Rusia. Ca de atîtea alte ori, ruşii folosesc toate oportunităţile care li se oferă, toate aceste concesii, aceste compromisuri, de fapt, pentru a-şi întări poziţia în Ucraina, pentru a slăbi Ucraina şi pentru a diviza Occidentul, ceea ce ştim că doresc de foarte mult timp.”Ce demersuri la nivel diplomatic pot face statele europene pentru ca SUA să nu abandoneze Ucraina şi nici Europa?
Valentin Naumescu: „Pot face multe statele europene pentru că totuşi există în Europa lideri importanţi care au încă uşi deschise la Washington. Am văzut vizite bune la Casa Albă realizate de preşedintele francez Emmanuel Macron, de premierul britanic Keir Starmer. Au fost şi secretarul general al NATO, şi preşedintele Poloniei, probabil va merge şi noul cancelar al Germaniei în săptămînile sau lunile viitoare. Aceste ţări importante pot da un semnal că ele vor ajuta în continuare Ucraina, că nu se poate discuta nici un fel de aranjament de încheiere a războiului fără participarea, legitimă, a Ucrainei şi chiar fără participara europenilor. Pentru că este de neimaginat construcţia unei viitoare ordini de securitate europene care să nu aibă la masă aliaţii europeni.”Valentin Naumescu a publicat recent volumul „Cumpăna. Lumea la răscrucea marilor schimbări”.
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Macedonia de Nord este în doliu național vreme de șapte zile, în urma tragediei din clubul Pulse din orașul Kočani. În primele ore ale dimineţii de duminică, un incendiu declanșat de artificii la concertul unei trupe de hip-hop a provocat moartea a cel puţin 59 de persoane, majoritatea adolescenți și tineri adulți. De asemenea, sînt peste 100 de răniți, unii în stare gravă. 20 de persoane au fost reținute. Licența clubului Pulse fusese emisă ilegal, au anunțat autorităţile. O tragedie care ne amintește de ce s-a întîmplat la noi în 2015, la clubul Colectiv. Cum a fost posibilă? Şi ce urmează pentru Macedonia de Nord? L-am întrebat pe Dragoș Ioniță, specialist în zona Balcanilor, membru al Centrului de Studii Europene din cadrul SNSPA.
Dragoș Ioniță: „Dacă ne uităm la tot ce s-a întîmplat, de la procesul de autorizare pînă la organizarea respectivului spaţiu, vom vedea că totul seamănă cu ce s-a întîmplat la noi în 2015, la Colectiv. Vorbim despre un spaţiu care nu era destinat petrecerilor, adunărilor mari de oameni, un spaţiu care era ilegal adaptat pentru astfel de evenimente, care nu era pregătit pentru situaţii de urgenţă, nu avea nici autorizaţie de funcţionare, dar nici autorizaţie de securitate la incendiu. Exista o singură ieşire, a doua era blocată, chiar baricadată, după cum spun autorităţile locale. În plus, totul a culminat cu lipsa supravegherii din partea autorităţilor. Dincolo de faptul că nu a existat acea autorizaţie, nici ulterior, după ce locaţia a fost dată în folosinţă şi utilizată ilegal pentru astfel de evenimente, nu a existat supraveghere din partea autorităţilor responsabile de situaţiile de urgenţă.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
S-a folosit mult în ultima vreme cuvîntul „dictatură” cu referință la vremurile în care trăim. Anularea unui scrutin viciat de către Curtea Constituțională e un semn de democrație sau de dictatură? Respingerea unor candidați de către Biroul Electoral Central pe baza unor legi sau proceduri e dictatură sau democrație? De fapt, ce înseamnă un regim dictatorial? Despre dictaturile reale prin care a trecut România în secolul trecut – dictatura lui Carol al II-lea, dictatura lui Ion Antonescu, dictatura comunistă – vorbim astăzi la „Timpul prezent”. Invitații noștri sînt istoricii Cristian Vasile şi Matei Gheboianu.
Cristian Vasile: „Nu, nu trăim într-o dictatură. Trăim într-o democraţie, chiar dacă imperfectă, într-un sistem democratic care face faţă multor provocări. (...) Cei care clamează că azi trăim o dictatură se bazează pe ignoranţa societăţii. Vedem că ei îi elogiază şi pe Ceauşescu, şi pe Putin, şi pe Corneliu Zelea Codreanu, şi pe mareşalul Ion Antonescu. Deci e un mix, un baroc fascisto-comunist foarte ciudat, care trebuie combătut prin educaţie. Şi asta se poate face şi prin ore de istoria comunismului, prin ore de istoria Holocaustului, istoria evreilor, ore foarte necesare.”
Faptul că ei pot folosi acest termen, „dictatură”, e cea mai bună dovadă că trăim de fapt într-o democraţie, şi nu într-o dictatură, pentru că tocmai într-o dictatură nu ai voie să strigi „dictatură!”
Matei Gheboianu: „Aşa este. (...) Se aruncă în piaţă astfel de termeni fără ca populaţia măcar să-i înţeleagă. Mereu spun: după primul tur al alegerilor prezidenţiale, cel mai căutat cuvînt a fost legionar. Multe persoane credeau că înseamnă luptător în Legiunea Străină franceză. Şi asta ne spune multe despre analfabetismul funcţional istoric la nivelul societăţii. Oamenii folosesc nişte termeni fără să le cunoască sensul.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Ioana Nicolaie a publicat recent „Drumul spre Soare-Răsare” (Editura Humanitas), un roman care continuă seria cărților despre nordul transilvan, începută cu „Pelinul negru”, continuată cu „Cartea Reghinei” și „Tot înainte”, cărți care spun povestea unei familii cu 12 copii. De data aceasta personajul central este Radu, cel mai mare dintre cei 12 frați, care moare și urmează să treacă prin vămile care-l despart de lumea de dincolo, de rai sau de iad. Astfel, el își rememorează viața, care nu a fost ușoară și nici lipsită de amărăciune, dar este traversată de o poveste de iubire luminoasă și de nevoia imperioasă de a scrie. Ne întîlnim aici din nou cu Văralia, satul-oraș-stațiune pe care l-am întîlnit și în celelalte romane ale Ioanei Nicolaie despre nordul transilvan și care amintește de Sângeorzul natal al autoarei. Am stat de vorbă cu Ioana Nicolaie despre noul ei roman, despre istoria și istoriile topite în țesătura lui narativă.
Ioana Nicolaie: „Nu putem pleca din istorie. Sîntem cu toții actanți ai acestui fluviu mare care este istoria și vedem asta în fiecare zi a vieții noastre. Istoria îl influențează pe personajul meu în multe feluri. În primul rînd, el se naște în timpul comunismului. El face o recuperare de biografie, trebuie să găsească în trecutul lui cîteva secvențe esențiale pentru ce are de făcut în momentul în care începe povestea – să străbată Vămile Văzduhului. În afară de comunism mai este istoria din anii ʼ90. Cei care au traversat-o își amintesc de ea în două feluri: pe de-o parte cu nostalgie, pentru că în acei ani a fost un entuziasm extraordinar, eram liberi, ieșeam dintr-o dictatură, totul era ușor, chiar dacă anii aceia au fost cumplit grei, pentru că în anii aceia ușurința venea din speranță. Pe de altă parte, au fost ani traumatici pentru o întreagă generație. Personajul meu, Maxim Radu Niculai, trece prin acei ani ai sărăciei crunte. După anii ʼ80, ai foamei, frigului și fricii, au venit anii inimaginabilei sărăcii. Și trece cu greu. El trebuie să renunțe tot timpul la lucruri semnificative pentru el. Acest volum este cartea unui scriitor care nu ajunge niciodată să-și vadă publicată literatura. (...) În momentul în care m-am așezat la lucru, am plecat la drum cu două lucruri în cap: este cartea artistului și este cartea alcoolicului. După aceea am descoperit că este și cartea îndrăgostitului.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural -
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost recent în Bosnia şi Herţegovina, ca să-și arate susținerea pentru guvernul federal, aflat în conflict cu liderii sîrbi. Tensiunile s-au accentuat în urmă cu cîteva săptămîni, cînd liderul sîrbilor, Milorad Dodik, a fost condamnat la un an de închisoare și a primit interdicția să mai facă politică șase ani după ce a sfidat hotărîrile Înaltului reprezentant al comunităţii internaţionale pentru aplicarea Acordului de pace. Iar miercuri, procurorii bosniaci au ordonat arestarea lui Dodik, pentru ignorarea unei citații judecătorești. Dodik este investigat pentru că a iniţiat adoptarea unor legi care interzic accesul sistemului judiciar de stat şi al poliţiei în Republica Srpska. Statul Bosnia și Herțegovina este format din două regiuni autonome: Republica Srpska și Federația Bosnia și Herțegovina. Bosnia și Herțegovina are o președinție colectivă și rotativă formată din trei membri, reprezentanți ai celor trei entități etnice: musulmani, sîrbi și croați. Milorad Dodik este reprezentantul sîrb al acestei președinții colective. „Nu este 1992 și nu vom lăsa să apară un vid de securitate”, a spus șeful NATO cînd a vizitat Bosnia, referindu-se la anul în care a început sîngerosul război interetnic. Despre situația complexă a acestei țări și tensiunile din prezent și din trecut am vorbit cu Miruna Butnaru-Troncotă, prof. univ. la SNSPA, specialistă în zona Balcanilor.
Miruna Butnaru-Troncotă: „Milorad Dodik are de ani de zile o retorică secesionistă care, pînă acum cîţiva ani, încălca doar la nivel retoric Constituţia Bosniei şi Herţegovinei. Constituţia Bosniei este foarte specială pentru că se bazează pe acordul de pace din 1995 (Acordul de la Dayton), care a oprit războiul. Este pentru prima dată cînd un tratat de pace are şi o anexă care prevede modul de organizare a acelui stat, adică ceea ce a devenit Anexa 4, Constituţia Bosniei şi Herţegovinei. Milorad Dodik domină politica din Republica Srpska şi atacă statalitatea Bosniei şi Herţegovinei spunînd că aceasta nu ar trebui să existe ca stat. Toate declaraţiile lui sînt împotriva guvernului de la Sarajevo şi împotriva oricăror decizii federale, pe care el nu le recunoaşte sau le ia în derîdere. Dar, de cîţiva ani, într-o criză politică perpetuată din 2021 pînă acum, el nu a mai rămas doar la nivelul retoricii, ci lucrurile au evoluat şi în zona deciziilor politice, prin retragerea reprezentanţilor Republicii Srpska din instituţiile federale, pentru a bloca acele instituţii, care nu pot funcţiona dacă nu au şi reprezentanţi ai Republicii Srpska, şi prin organizarea unor instituţii paralele celor federale, care nu respectă Constituţia şi sînt ilegale. Pe acest fond, Înaltul reprezentant Christian Schmidt – care reprezintă comunitatea internaţională care supervizează statalitatea Bosniei şi aplicarea Acordului de la Dayton – în 2023 a emis o lege, pentru că are acest drept executiv, prin care interzicea organizarea oricărui tip de instituţie paralelă cu cele federale. Pentru că nu a respectat această lege, Milorad Dodik a fost condamnat la un an de închisoare. Această decizie va trebui pusă în aplicare. Dodik a spus chiar dinainte de a se anunţa condamnarea că el nu va merge la închisoare şi că orice decizie dată, fie de Christian Schmidt, fie de o instituţie a Bosniei, de la Sarajevo, nu va fi luată în considerare de el.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Una dintre declarațiile președintelui american Donald Trump care au stîrnit îngrijorare a fost aceea că Statele Unite au nevoie de Groenlanda și că vor lua Groenlanda „într-un fel sau altul”. În acest context au avut loc alegerile alegerile parlamentare de ieri, 11 martie, din Groenlanda. La o populație de aproximativ 56.000 de locuitori, Parlamentul unicameral este alcătuit din 31 de membri, aleși o dată la 4 ani. Groenlanda, regiune autonomă a Danemarcei, discută de cîțiva ani despre independență. Pe primul loc, în urma rezultatelor preliminarii, s-a clasat partidul Democraţii, formaţiune social-liberală, cu aproape 30% din voturi, urmat de partidul Punctul de orientare, cu 24,5 % din voturi – ambele partide sînt pentru independenţa Groenlandei. Pe locurile trei şi patru s-au clasat cele două partide aflate acum la guvernare, ecologiştii de la Comunitatea Poporului şi social-democraţii de la partidul Înainte. Ce spun aceste rezultate despre poziția cetățenilor cu privire viitorul insulei? De ce e interesat Donald Trump de această insulă îngheţată? L-am întrebat pe Marius Ghincea, analist de politică internațională.
Marius Ghincea: „Interesul SUA pentru Groenlanda nu este nou, ne amintim că în timpul primului mandat al lui Donald Trump la Casa Albă acesta a făcut o ofertă pentru achiziţionarea Groenlandei, refuzată şi de Danemarca, şi de populaţia din Groenlanda. Motivul principal pentru care SUA e interesată de această insulă ţine de faptul că în anii următori vom avea o competiţie din ce în ce mai acerbă între marile puteri care au acces la Oceanul Arctic, pe măsură ce gheaţa se topeşte şi mai multe căi navigabile devin disponibile pentru perioade mai lungi de timp, ceea ce va crea condiţiile pentru apariţia unor noi căi prin care vapoarele din Japonia sau China pot să ajungă în America de Nord sau în Europa pe o rută mult mai scurtă şi, în consecinţă, mai eficientă economic. Totodată, din perspectivă securitară şi strategică, această nouă competiţie dintre marile puteri la Polul Nord va duce la o schimbare a configuraţiei de securitate. Atît Federaţia Rusă, cît şi SUA îşi modernizează porturile şi bazele militare şi ar trebui să ne aşteptăm ca, pe termen mediu şi lung, Polul Nord să devină un cîmp de bătălie, de competiţie strategică între ţări precum SUA şi Federaţia Rusă dar şi cu o influenţă importantă a Chinei. Şi sînt, desigur, şi interese pecuniare, economice, legate de aceste noi căi de navigaţie precum şi legate de resurse minerale.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Echipele de negociatori ucraineni și americani s-au întîlnit marți în Arabia Saudită pentru discuții considerate cruciale în vederea negocierilor privind încetarea focului. O primă concluzie: delegația ucraineană e dispusă să accepte o încetare temporară a focului pentru 30 de zile.
Invitatul nostru este Rufin Zamfir.
De ce este atît de importantă această întîlnire?
Această întîlnire își dorește să deschidă o linie de dialog în format trilateral – cu Ucraina, pe de o parte, cu Rusia, de cealaltă parte și cu SUA ca broker. De succesul acestei întîlniri depinde cît de repede se va ajunge la un început efectiv al procesului de negociere. Acum e vorba doar de doi dintre cei trei actori ai negocierii. Delegația ucraineană e prezentă la Jeddah pentru a-și prezenta viziunea cu privire la condițiile unui proces de negociere cu Rusia. Întîlnirea de acum din Arabia Saudită se petrece după ecel eșec diplomatic de la Washington, cu prilejul întîlnirii dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump la Casa Albă. Ucraina vrea să demonstreze că este un partener de dialog rațional, dispus la dialog.
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Asociația Română a Traducătorilor Literari, ArtLit, s-a alăturat asociațiilor europene similare care solicită reglementarea rapidă și eficientă a dezvoltării și folosirii inteligenței artificiale în traducerile literare. Pentru că, se arată într-un comunicat al asociației, folosirea inteligenței artificiale în traducerile literare în lipsa unor reglementări clare poate duce la încălcarea legislației drepturilor de autor, „cu serioase implicații etice, socio-profesionale ṣi culturale”. ArtLit pledează pentru transparenţă şi solicită, printre altele, introducerea în contractele semnate de traducătorii literari „a unor clauze care să specifice dacă traducerea a fost făcută cu ajutorul programelor de inteligență artificială și textul generat automat a fost ulterior prelucrat de un traducător uman.” Dar cum îţi dai seama dacă un text a fost tradus cu ajutorul AI? Le-am întrebat pe traducătoarele Justina Bandol şi Simina Popa, membre ale asociaţiei ArtLit.
Justina Bandol: „Foarte marele avantaj este că traducerile (prin AI) sînt făcute în decurs de cîteva minute, o oră, două – nu-mi dau seama exact cît durează să traducă o carte întreagă un asemenea program – şi nu cîteva luni, cît îi ia unui traducător. Ideea este că aceste traduceri brute sînt apoi prelucrate uman. Fie de traducători angajaţi cu contract, fie de oamenii din editură, redactori, în esenţă, care prelucrează textul. Cîtă vreme textul acela este în continuare lucrat de cineva care mai mult sau mai puţin reuşeşte să-i dea o voce, presupunînd că înţelege vocea originalului şi încearcă să o respecte, dacă textul AI-ului este prelucrat, cred că poate deveni extrem de greu să stabileşti. Poate asta ar fi o problemă pentru legiuitori: care sînt criteriile după care poate cineva să-i verifice sau să-i constrîngă pe traducători, pe editori.”
Dar în ce măsură cititorii sînt interesaţi de lucrurile astea?
Simina Popa: „Nu este un proces cu efecte imediate. Dar cu siguranţă – aici mi-aş paria toţi banii – este un proces cu efecte pe termen foarte lung, care se vor vedea în timp în primul rînd în ce se creează, în nivelul de creaţie şi apoi în această lenevire a creierului. În traducere nu transpui un limbaj, ci trebuie să înţelegi un mod de gîndire. Şi în momentul în care nu mai faci asta şi doar iei de-a gata un text făcut, care ţi se pune sub nas, nu mai vezi exact originalul, de unde s-a pornit şi unde trebuie să se ajungă, după puterile tale omeneşti. Am văzut într-o dezbatere tot pe tema asta, că o editură din Italia propunea trei iconiţe pentru fiecare tip de carte: una cu un om, cînd cartea a fost scrisă sau tradusă exclusiv de un om, o iconiţă cu robotul şi o iconiţă cu amîndoi. Era o ofertă de transparenţă. Modele şi idei încep să apară în sesnsul ăsta, trebuie văzut cum le putem adapta.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu au scris împreună și au publicat volumul „Femei la graniță. Ce ne scriem când nu ne citește nimeni” (Editura Trei). O carte alcătuită din scrisori, un document personal dar și o carte de ficțiune, un schimb de replici sub formă de micropovestiri pe diverse teme: de la mîncare pînă la reprezentarea lui Iisus și a Fecioarei Maria în pictura prerafaelită, de la vacanțe pînă la ce alegi între bunătate și umor. Cele două autoare și-au construit un spațiu comun, bazat pe complicitate stilistică și ambiguitate auctorială, și-au reglat vocile pînă la armonie, în ciuda opiniilor uneori diferite pe anumite teme, și au practicat un soi de gîndire împreună. Ca să(-și) spună povești și ca să se oglindească una în cealaltă. Pentru că ele sînt „surorile Șeherezada, mereu pe perfuzii de povești”. Am stat de vorbă cu Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu despre cartea lor, despre prietenia feminină care poate fi salvatoare, despre ce le-a adus scrisul împreună.
Alexandra Rusu: „Noi am mers destul de adînc: am vorbit și despre dragoste, și despre moarte, și despre mîncare, și despre război, și despre politică. Dar se putea și mai mult, mai era material și literar, și uman acolo. Am hotărît tacit unde ne oprim. Sînt niște granițe, apropo de titlu, pe care nu le-am trecut. Pentru că în teritoriul ăsta al prieteniei, al intimității între femei nu te duci pînă în pînzele albe, ca să nu-l încarci pe celălalt, să nu-l împovărezi excesiv, să nu-i dai o emoție sau o situație pe care nu o poate nici duce, nici comenta. Am stat într-un teritoriu foarte profund, foarte intim, dar care nu devine insuportabil. Ca o formă de grijă una față de cealaltă. Cred că e ceva care ține de prieteniile feminine și de cît de structurante pot să fie ele și de salvatoare în viețile noastre.”
Scrieți destul de mult despre mîncare, despre gătit, despre relația voastră și a femeilor din familiile voastre cu gătitul. E o solidaritate feminină în jurul cratiței și al tocătorului, e umor și autoironie, e amărăciune, e exasperare, e o întreagă desfășurare de sentimente în jurul acestui rol atribuit de secole femeii: rolul de a găti, de a pune hrană pe masă. Ce v-a adus să scrieți despre asta?
Maria Tănăsescu: „M-am gîndit foarte adînc la povestea asta cu gătitul, pentru că are o anumită recurență. În toate istoriile de familie pe care le aud în jurul meu există o poveste cu o bunică care gătește într-un anume fel sau cu un fel de mîncare transmis de la o generație la alta. Poate că în familii în care dragostea nu se putea exprima în nici o altă formă, exista această modalitate, care e universală, de a vorbi despre dragoste. În al doilea rînd, am considerat important să consemnăm lucrurile astea, care pot părea banale dar care nouă, femeilor, ne ocupă foarte mult timp dintr-o zi. Și mă mai gîndeam că toate amintirile de familie sînt învelite pe de-o parte într-o crustă de ficțiune și pe de altă parte într-o crustă de tandrețe. Sînt mai aproape de legendă decît de realitate și mi s-a părut foarte important să le recuperăm și să le restituim prin textele astea, păstrînd sau conservînd crusta de tandrețe.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
În 6 martie a avut loc reuniunea extraordinară a Consiliului European, considerat un summit extrem de important pentru planurile liderilor europeni privind securitatea Europei și apărarea Ucrainei în contextul turbulențelor provocate de administrația Trump. Despre mizele întîlnirilor la nivel înalt din ultimele zile şi proiectul de reînarmare a Europei, ReArm Europe, vorbim cu Raluca Alexandrescu, conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.
Raluca Alexandrescu: „Chiar dacă e foarte păgubos să faci paralele istorice şi, în general, nu e recomandabil să le faci pentru că nu sînt circumstanţele similare, totuşi e instructiv să vedem că în istoria politică a SUA, începînd de prin anii ʼ30 ai secolului trecut, există poziţii consecvente, public afişate, care converg în direcţia celor pe care le susţine acum administraţia americană. E de notorietate că în anii ʼ30, SUA au adoptat, de pildă, foarte multe legi ale neutralităţii care pledau tocmai în favoarea unei retrageri a Americii, în urma experienţei Primului Război Mondial. Îl avem pe Charles Lindbergh, care, în 1941 pronunţă un discurs faimos, puţin după confirmarea celui de-al treilea mandat Roosevelt, şi care, la fel, sub sloganul „America First”, lansează aceleaşi ipoteze americane, nu izolaţioniste, pentru că nu cred că Trump este izolaţionist, dar care marchează o poziţie antieuropeană, aproape făţiş ostilă.”
S-a vorbit mult în ultimele zile despre apărarea europeană, despre un plan de reînarmare a Europei. Ce ar presupune un asemenea plan?
Raluca Alexandrescu: „Prima propunere pe care am văzut-o a fost cea înaintată de Ursula von der Leyen şi care vizează în principal stimularea ţărilor membre de a cheltui mai mult pentru bugetele de apărare, fără ca acest lucru să antreneze creşterea deficitului. Un mecanism care, într-un fel, ar semăna un pic cu ce s-a făcut acum cinci ani în cazul Covidului, evident că asemănările se opresc destul de repede, dar e un mecanism financiar. Principala problemă pe care o au ţările membre este capacitatea de a mobiliza resurse financiare importante şi din mediul privat în industria de armament. Există o directivă europeană care interzice investiţii în industria de apărare. Or, planul Ursulei von der Leyen vizează exact demontarea acestor mecanisme şi fluidizarea aportului financiar înspre industria de apărare. Un alt obiectiv pe care îl propune acest plan este o chestiune care va fi mai delicat de realizat: o încercare de convingere a statelor membre de reorientare a achiziţiilor de armanent şi a achiziţiilor militare dinspre SUA înspre Uniunea Europeană.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Asociația Moașelor din România (AMsR) și Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) au semnat recent un protocol de colaborare privind respectarea drepturilor femeilor și accesul real la servicii de sănătate și de protecție împotriva abuzurilor. Ce reprezintă această colaborare, cum și cînd se vor traduce în realitate obiectivele propuse? Am întrebat-o pe Irina Mateescu, președinta Asociației Moașelor din România.
Ce prevede legislația din România cu privire la violența de gen și violența domestică - forme complexe care includ mai multe tipuri de violență, nu doar pe cele mai vizibile, cum e violența fizică?
Irina Mateescu: „Avem incluse mai multe tipuri de violență în legislația din România, care s-a tot îmbunătățit în ultima perioadă - și ne bucurăm să avem acest parteneriat cu ANES, le mulțumim pentru toată munca imensă depusă pe îmbunătățirea legislației și a implementării ei. Avem, într-adevăr, violență fizică, violență economică, violență religioasă - cînd îți impui partea de credințe, valori și asupra celuilalt sau nu-l lași pe celălalt să-și exprime liber religia - avem violență emoțională și noi am pus pe masa deciziilor privind îmbunătățirea acestei legislații și violența obstetrică și sperăm să fie adoptată, am făcut toate demersurile pentru a fi inclusă și această formă de violență în definiția violenței de gen din România. (...) Rolul sistemului de sănătate este unul major în prevenirea prin educație, identificarea și gestionarea tuturor formelor de violență de gen, inclusiv traficul de persoane, agresiunile sexuale sau violența partenerului intim. Toate astea ajung uneori la medicul de familie, la specialist, la o cameră de gardă, într-un ambulatoriu sau într-o clinică privată. Am avut noi, ca moașe, multe cazuri care ne-au ajuns la cursuri, le-am identificat la o consiliere de după naștere. Identificăm niște riscuri, pentru că de multe ori nu putem vorbi separat cu femeia. Dar trebuie să fim noi în alertă constantă, să observăm riscurile care ne arată controlul din partea partenerului, care ne pot semnala un abuz și o nevoie a acelei persoane de a i se întinde o mînă, de-a o ajuta să iasă din abuz. Sistemul de sănătate e o poartă de intrare pentru aceste persoane.”
Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Amploarea traficului de minori în România este subestimată. Principala formă de trafic este exploatarea sexuală. Factorii de vulnerabilitate sînt multipli și interconectați. Nivelul de conștientizare a pericolelor traficului este redus. Mecanismele de prevenire trebuie consolidate. Acestea sînt principalele concluzii ale unui studiu privind traficul de copii, realizat de organizația Justice and Care România. Am vorbit cu Mădălina Turza (director de țară, Justice and Care România) despre cum ajung copiii victime ale traficanţilor de persoane, despre cum poate fi prevenit acest fenomen, despre legislaţia privitoare la combaterea traficului de minori.
Mădălina Turza: „Peste jumătate din copiii noştri traficaţi vin din mediul rural. Cercetarea pe care am făcut-o ne-a scos la lumină o realitate la care nu ne-am fi gîndit, pentru că avem tendinţa să credem că aceşti copii traficaţi provin din orfelinate sau din familii destrămate sau poate părinţii lor au plecat în străinătate şi sînt vai de capul lor, în grija unor străini. Dar realitatea ne arată că ei vin din familii cu doi părinţi sau cel puţin un părinte, nu vin din sărăcie extremă, e o formă de sărăcie, dar nu extremă, însă ce se întîmplă în fapt este o normalizare a anormalităţii. Sînt familii la noi în ţară cărora nu li se pare în neregulă că fiica lor adolescentă e plecată în străinătate dar se întoarce bine îmbrăcată şi cu un smartphone, că stă cu orele noaptea pe internet şi vorbeşte cu prieteni şi face şi bani de pe urma acestui lucru. Este ca o pierdere a unei busole morale. Şi asta face depistarea foarte grea, pentru că oamenii nu mai simt că este ceva în neregulă decît atunci cînd se ajunge la situaţii cu violenţă extremă.”
Care sînt motivele pentru care un copil – fată sau băiat – ajunge victima traficanţilor de persoane, care sînt metodele traficanților?
Mădălina Turza: „85% dintre copiii traficaţi sînt fete cu vîrste cuprinse între 14 şi 17 ani, racolate pentru exploatare sexuală, multe dintre victimele adulte au fost racolate cînd erau minore şi noi le-am salvat cînd deja deveniseră adulte, pe multe le-am salvat fiind însărcinate cu copii ce urmează să se nască în urma experienţei traficului exploatării sexuale. Multe dintre ele nu provin din familii sărace. Aici apar vulnerabilităţile emoţionale. Una dintre metodele cele mai frecvente de racolare este metoda lover boy, cînd fetele sînt prinse în această capcană şi seduse de poveşti romantice nerealiste. Aceste vulnerabilităţi vin pe fondul unor lipsuri care nu-s neapărat materiale. Sînt fete care nu sînt valorizate în casă, care au o relaţie grea cu părinţii lor, care nu au fost iubite, care se simt sigure, care nu se simt validate. Şi-atunci apar aceşti Feţi-Frumoşi, tineri chipeşi, plătiţi să facă asta, care dau tîrcoale acestor fete o săptămînă, două, trei, o lună, se prezintă părinţilor – avem cazul unei tinere studente la Arhitectură, dintr-un mediu familial foarte bun, care a fost traficată şi exploatată. O altă situaţie este racolarea online. Şi fac un apel la ascultători: vă rog din suflet să urmăriţi ce fac copiii dumneavoastră online. Sînt copii, fete de 12, de 13 ani care sînt abordate pe reţelele sociale de oameni de care nici nu aveţi idee. Apoi trebuie să ne uităm la hipersexualizarea copiilor: vestimentară, comportamentală şi verbală. Copilele noastre se expun foarte mult, în special pe reţelele sociale, în ipostaze periculoase pentru ele. Trebuie să ştim cu toţii că atunci cînd o fată se îmbracă atît de strident – o spun psihologii cu care lucrăm –, ea de fapt vă transmite dumneavoastră, dragi părinţi, că nu se simte văzută şi că nu este suficient de mult validată, poate din alte puncte de vedere decît cele ale aspectului fizic.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Mai avem nevoie de feminism? Este întrebarea cu care se deschide un volum extrem de bogat în mărturii și argumente și care răspunde afirmativ răspicat, pe multe și diverse voci. „Cum am devenit feministă” se numește și este o antologie de texte apărută în imprintul n’autor al editurii Nemira. Coordonatoarele sale, Ionela Băluță şi Emanuela Ignățoiu-Sora ne spun de ce mai avem nevoie de feminism şi de ce feminismul stîrneşte în România reacţii ostile.
Cui îi e frică de feminism?
Ionela Băluță: „Cred că îi e frică de feminism celui sau celei – că sînt şi bărbaţi şi femei – care nu înţelege ce e feminismul. Şi prin acest volum asta am încercat să arătăm: cam despre ce este feminismul şi cum poate să fie vorba despre feminism în vieţile noastre, ale tuturor. De ce provoacă în continuare marginalizare, teamă, ură – asta cred că ţine şi de felul în care, după căderea regimului comunist, din păcate, în general ideea de egalitate şi în special egalitatea între femei şi bărbaţi a fost, încă din anii ʼ90 asociată cu comunismul apoi neo-marxismul. Cred că în România, pe lîngă alte obstacole prezente şi în alte societăţi, ne izbim şi de această barieră ideologică.”Sînt mai multe vîrste ale feminismului. Cum e feminismul din România raportat la ce se întîmplă în Occident şi în lume?
Emanuela Ignățoiu-Sora: „Cred că sîntem, pe de-o parte, în acelaşi moment cu celelate valuri, cu celelalte mişcări – ne uităm la metoo, că şi la noi au fost, mai ales dinspre publicitate, femei care au denunţat aumite practici, vedem de curînd în sistemul universitar ce se întîmplă. Pe de altă parte cred că sîntem neracordate la mişcările feministe. Şi aici volumul nostru încearcă să acopere o preocupare care nu a fost atît de vizibilă, nu a fost atît de continuă cum sperăm noi să înceapă să fie.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural -
Svetlana Cârstean a publicat recent volumul de poezie „Restul”, la Editura Nemira. Primul dintr-o trilogie, cum aflăm de pe pagina cu titlul. Ceea ce se remarcă de la început este simplificarea limbajului, precizia formulărilor și structura de rezistență pe care e construit discursul, o structură simplă și solidă care sună așa: „E un bărbat în mine care” sau „E un sistem care” sau „E o femeie în mine care”. În centrul cărții este un personaj masculin-feminin prin care autoarea chestionează în profunzime ce e masculin în noi, ce e feminin, dar și ce e stereotip în raportarea la masculinitate și la feminitate. Am vorbit cu Svetlana Cârstean despre noul său volum, despre structura sa și temele centrale, despre insuficiența poeziei și, în egală măsură, despre puterea sa.
Svetlana Cârstean: „Tot lucrul meu la această carte a fost la intersecția dintre dimensiunile identitare și tot ce înseamnă muncă, bani, efort enorm, epuizare și, legat de bani, de tot ce înseamnă datorie, a fi plătit, a plăti, a primi, a te autoevalua, toate lucrurile astea erau amestecate. Și am realizat că nu e întîmplător că ele stau acolo ca un ghem, în această imagine a masculinității, care prestează, poate, pînă la exasperare. Am lucrat cu gîndul la mai multe modele de bărbați, de cupluri, mai puțin de femei. Într-un fel am vrut să fac o carte a bărbaților aici, deși, în ultimă instanță, este o carte despre feminitate. După ce trec prin toate modelele astea masculine, restul - care înseamnă multe lucruri -, restul acesta poate fi și felul în care mă poziționez în propria mea feminitate.”
„Poezia e un rest. Ce rămîne de la masa celorlalți./ O insuficiență constantă.” se spune în carte.
Svetlana Cârstean: „A fost și este o obsesie a mea, un sentiment foarte pregnant - că poezia are această condiție, de a fi insuficientă, în orice sistem. Sigur că e ceva foarte dureros. Asta înseamnă că poezia nu poate să rezolve lucrurile așa cum ne-am putea imagina. Înseamnă că ea există dar e foarte complicat ca prezentul ei să funcționeze absolut simultan cu prezentul propriu-zis, al realității. Că există mereu un decalaj între ceea ce se întîmplă și poezie. Că ea poate fi acceptată în adevărurile ei mult mai tîrziu. Există acest delay. Poezia este mai digerabilă post-factum, post-mortem, după, după, în general după. (...) Poezia e un rest pentru că are o condiție marginală, orice s-ar spune. Nu poate să fie suficient să te înființezi în lume cu poezia. Trebuie să fim serioși și să admitem acest lucru: nimeni nu te va accepta numai cu poezia, nimeni nu va accepta numai poezia. Totdeauna dă cu virgulă, totdeauna rămîne ceva, totdeauna poezia se așteaptă să fie ceva în plus sau ceva pe lîngă sau ceva care o să vină mai tîrziu. Dar nu prezent. Cred că una dintre ratările noastre ca ființe este incapacitatea noastră de a trăi într-o prezență, așa cum poezia o face. Pentru că poezia e prezență. Ca să poți să scrii, trebuie să ai capacitatea de a sta cu tine într-o prezență care uneori poate fi insuportabilă.”Dar, în insuficiența ei, care e forța poeziei?
Svetlana Cârstean: „De a putea conține. Noi căutăm conținători pentru tot ceea ce trăim, simțim, gîndim. Forța poeziei este de a putea duce în ea, de a putea susține toate aceste lucruri, de a te putea scoate la suprafață.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!
O emisiune de Adela Greceanu
Un produs Radio România Cultural - Visa fler
