Lyssna senare
-
Frigiderul poznaș - poveste pentru copii interpretată de Anca Pandrea
-
Stii tu? - poveste pentru copii interpretată de Anca Pandrea
-
Tinda cu șoricei - poveste pentru copii interpretată de Anca Pandrea.
-
Nou sosite - poveste pentru copii interpretată de Iurie Darie.
-
Povești ascultătoare: Scrisoarea I (de Mihai Eminescu). Lectura Damian Victor Oancea.
-
SCUFIȚA ROȘIE. O adaptare inedită a textului și o punere în scenă originală prin diferențele de stil în creearea acțiunii personajelor, susținută de o scenografie ingenioasă. De ce o altfel de Scufiță? Pentru că este nevoie întotdeauna de ceva nou! Pentru că tipul de atenție și reacțiile firești ale copiilor s-au modificat, iar teatrul de păpuși trebuie să răspundă prin spectacole care să le capteze interesul și să provoace râsul. Râsul înseamnă sănătate!
Distribuția: Dana Bonțidean, Călin Mureșan, Leonard Viziteu
Scenografia: Elena Ilaș, Florin Marin
Regia: Dana Bonțidean
Recomandat copiilor: 3+
Durata spectacolului: 45 de minuteAnimaArt este o asociație non-profit din Cluj-Napoca a cărei activitate constă în producții teatrale pentru copii și adulți, utilizând specificul teatrului de animație și arta mânuirii păpușii. Spectacolele noastre se plămădesc în laboratorul AnimaArt și apoi călătoresc oriunde sunt invitate.
De data aceasta calatoria va fi pe platformele digitale.
Sper sa vă placă!
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
Povestea de seară: Campionii, de Valentina Neacsu
Am scris această poveste la cererea copilului mic, care consideră că sunt prea puţine texte despre fotbal pe acest blog. Să restabilim echilibrul, deci:
În fiecare an animalele din pădurea noastră organizează Campionatul Natural de Fotbal. Competiţie importantă şi impozantă, jucată de două decenii încoace, campionatul despre care vă povestesc acum are totuşi un mare defect: a fost câştigat mereu de aceeaşi echipă – cea a urşilor.
Nimeni n-a reușit vreodată să-i învingă! Animalele pădurii au încercat din răsputeri să schimbe lucrurile şi au invitat echipe-vedetă de peste hotare. În urmă cu trei ani, cea a focilor, care s-a dovedit a avea un joc de cap spectaculos şi nişte abilităţi de dribling neaşteptate, a pierdut în ultimul minut de prelungiri!
Au mai ajuns în finală lupii, apărători feroce ai porții, iepurii, recomandaţi de o viteză ameţitoare şi chiar broaştele ţestoase care nu stau prea bine la fizic, dar știu excelent cu strategia de joc. Nimeni altcineva nu a reuşit vreodată să ridice Cupa Campionatului Natural de Forbal, o minunăţie facută din aur şi plină de pietre preţioase.
Anul acesta competiţia are iar invitaţi de seamă: echipa leilor, cei care sunt de neînvins în Africa. Dar casele de pariuri nu le dau prea multe şanse, pe aeroport au fost întâmpinati de un afiş pe care scria mare: “Pregaţiţi-vă să pierdeţi!”, iar la hotel au primit deja micul dejun al învinşilor.
Nu este o surpriză că animalele pădurii și-au cam pierdut entuziasmul cu privire la acest campionat, biletele se vând tot mai greu, iar presa din zonă vorbește mai degrabă despre încălzirea globală care aducea leii în zone cu climat temperat, decât de marele turneu.
Să vă zic şi de ursi?
Ascultă povestea Valentinei!
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
Aventurierul, o poveste scrisă de Valentina Neacșu
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici măcar nu s-ar povesti, a fost odată un trio de prieteni buni, care se numeau Mic, Pic și Duc.
Mic era un ghemotoc cuminte de blană neagră și pufoasă, Pic îi semăna, doar că avea un strop de alb pe botic, iar Duc era tărcat și pus mereu pe șotii. Nu știu dacă ați ghicit, cei trei prieteni sunt niște motănei!Toată ziua se jucau, vânau, alergau, dormeau și mâncau. Întreg cartierul îi cunoștea, îi îngrijea, îi proteja. Aveau culcușul lor și bolurile mereu pline.
Mic și Pic erau tare fericiți cu viața lor. Duc, în schimb, o găsea plictisitoare și lipsită de sens. Visa la tot soiul de aventuri pe care le povestea cu patos prietenilor lui. Iar ultima trăznaie care-i trecea acum prin cap, era să facă o expediție tocmai la Polul Nord. Auzise el că acolo sunt multe de explorat și de trăit, de aceea i se părea cea mai potrivită destinație, plănuind deja călătoria împreună cu prietenii lui.
Mic și Pic se temeau totuși de așa o aventură. Nu merseseră niciodată mai departe de fabrica aflată la capătul celălalt al orașului. Iar despre Polul Nord chiar nu știau nimic.
Am început să-și întrebe așadar cunoscuții. Tim, un câine uriaș despre care se spune că a lucrat în Poliție, le-a zis că din câte a citit el, acolo ar fi foarte frig. Ar avea nevoie de o blană specială, mult mai deasă și de apărători pentru labe!
Coco, o pisică bătrână și foarte înțeleaptă, le-a atras atenția că Polul Nord este foarte departe și nu prea vede cum ar putea parcurge distanța fără ajutor motorizat. Unii merg acolo cu avionul, iar biletele trebuie cumpărate din timp!
Iar Mișu, un vierme orb și foarte sociabil, le-a mărturisit...
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.Ascultă povestea!
Mai multe povesti gasiti pe https://valentinaneacsu.ro/
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
Punguța cu doi bani - o poveste jucată de Animaart.
Adaptare și regie - Dana Bonțidean
Distribuția: Leonard Viziteu, Cristina Secăreanu, Alina Mișoc, Dana Bonțidean
AnimaArt este o asociație non-profit din Cluj-Napoca a cărei activitate constă în producții teatrale pentru copii și adulți, utilizând specificul teatrului de animație și arta mânuirii păpușii. Spectacolele noastre se plămădesc în laboratorul AnimaArt și apoi călătoresc oriunde sunt invitate.
De data aceasta calatoria va fi pe platformele digitale.
Sper sa vă placă!
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
BUNICA de Barbu Ştefănescu Delavrancea
O văz, ca prin vis. O văz limpede, aşa cum era. Înaltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui, cu gura strânsă şi cu buza de sus crestată în dinţi de pieptene, de la nas în jos. Cum deschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binişor mâna în sân şi-mi zicea:
Ghici…
– Alune!– Nu.
– Stafide!
– Nu.
– Năut!
– Nu.
– Turtă dulce!
– Nu.
Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Şi întotdeauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea îmi da părul în sus şi mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii.
Ea îşi înfigea furca cu caierul de in în brâu şi începea să tragă şi să răsucească un fir lung şi subţire. Eu mă culcam pe spate şi lăsam alene capul în poala ei.
Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră.
– Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica.
Ascultă povestea!
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
Vouă ce povești haioase vă spun copiii?
Ar fi ireal să credem că doar noi le spunem copiilor povești... de cele mai multe ori, ei ne spun muuult mai multe.
Turtiţa năzdrăvană
Ca toate poveștile și aceasta începe cu… au fost odată un moş care trăia alături de băbuța lui într-o căsuță sărăcăcioasă.
Într-o zi, moşul o rugă pe babă:
– Fă-mi și mie o turtiţă! Mi-e foame și mi-e așa poftă! Miamiii Miami….
– Din ce să o fac, măi, moșule? Nu prea avem cu ce…
Și băbuța intră în cămară, unde știa că mai are vreo doi pumni de făină… Zis și făcut.
Frământă aluatul cu apă și îl băgă în cuptorul încins. După puţin timp, scoase o turtiţă rumenă şi apetisantă pe care o puse pe fereastră să se răcească.
Moșul stătea nerăbdător la masă adulmecând mirosul plăcut și așteptând ca turtița să fie numai bună de mâncat. Taaare bine arăta! Dar când să o ia HAȚ de la fereastră, turtița începu să danseze și să cânte, să se rostogolească pe masa, pe dulap, să sară într-un picior și să râdă. Apoi HOP sări peste prag direct în curte, spre poartă și o zbughi departe de casă, înspre pădure.
Cum de se poate așa ceva? Ei bine, în povești se întâmplă o mulțime de lucruri neașteptate!
Sunt turtița răsfățată
Dintr-o ladă adunată
Din cămară măturată
În cuptor sunt rumenită
Pe fereastră sunt răcită
Pe moșneag l-am păcălit
Și de băbuță am fugit.
Și cum sărea ea de colo- colo…
Ascultă povestea!
---
Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
A treia poveste din seria FRAM - Am un nume!
V-am povestit, în cele două cărți de până acum, începutul călătoriei mele, cum m-am rătăcit de mama și cum am ajuns între oameni. Să știți că m-am obișnuit cu ei destul de repede. Și am aflat o mulțime de lucruri interesante.
Asta e o sanie trasă de câini. Oamenii călătoresc mult cu săniile. Uneori se iau și la întrecere. De data asta, eu am câștigat! Oamenii călătoresc și pe apă, dar insulele lor sunt mai mici și tare ciudate. Se numesc bărci. Sunt lungi și moi, și trebuie împinse ca să înoate. Când merg cu ei, cel mai mult îmi place să privesc departe, spre lumea largă. Oare ce-o fi acolo?
...
Ascultă povestea! www.lumealuifram.ro
Adaptare de Adrian Barbu
Ilustratii de Alexandra Abagiu
Toate drepturile rezervate - Editura Deveo Media
Proiect fondat prin Crestem Idei la data de 12 decembrie 2016
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
Daaa, vă spun o poveste despre ziua de luni și mersul la grădiniță, o poveste scrisă de Dridriana.
Luni sunt arțăgos
Astăzi este luni. Este ziua în care nu vreau să merg la grădiniță. Îmi bag capul sub plapumă și nici nu vreau să aud de ea. Aud, în schimb, ceasul deșteptător. Care sună și iar sună. Dar nu-mi pasă! Mă cuibăresc mai bine în pat și strâng din pleoape, sperând ca mama să uite de mine.
Ceasul deșteptător este cel mai mare dușman al omului. Părerea mea! Noi avem un ceas din acelea vechi, de tablă, împopoțonat cu două căpăcele rotunde de o parte și de alta a cadranului, ca niște urechi. Și zbârnâie întruna.
– Bună dimineața! se aude vocea mamei de undeva din apropiere.
– Hmmm…
Mama își face de lucru prin cameră. Vrea să mă trezească. Ea încă nu știe că eu nu merg la grădiniță. Nu, nu și iar nu! Am hotărât! Din fericire, ceasul s-a oprit din zbârnâit.
– Hai, copilaș, o nouă săptămână te așteaptă!
– Să aștepte! mormăi eu de sub plapumă.
– Soarele a ieșit azi de după nori. Te așteaptă și el!
– Îhî!
– Hai, că te întâlnești azi la grădiniță cu Mihai, prietenul tău de năzbâtii!
– Să se așeze frumos la coadă și să m-aștepte și el sănătos. Eu nu merg azi la grădiniță!
O aud pe mama deschizând fereastra. Apoi nu mai aud nimic până în momentul în care plapuma își ia zborul. Mama râde. Eu nu.
– Să știi că Doamnei îi este dor de tine.
– Mda, precis… la fel cum îi este dor și de Mihai, și de Smaranda, și de toți ceilalți copii din grupa mea. Cred că n-a putut dormi toată noaptea de atâta dor.
– Măi, da’ arțăgos mai ești în dimineața asta!
Offf!… Mă ridic cu greu din pat și mă duc spre baie. Cu ochii cârpiți de somn, las apa să curgă puțin, apoi închid robinetul. Din fericire, niciun strop nu a ajuns până la mine. Că doar n-o avea nimeni pretenția să mă și spăl acuma. Destul că m-am ridicat din pat!
....
Ascultă povestea!
Mai multe povești găsiți pe dridriana.ro
Ilustrație realizata de Alexandra Otilia Călin
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
Vulpea și strugurii, o fabulă de Esop
A fost odată o vulpe foarte înfometată, care mergea agale pe cărările prăfuite în căutare de hrană.
La un moment dat, pe marginea drumului zări cu privirea niște ciorchini foarte frumoși de struguri, atârnând provocător de spalierul unei vițe de vie.
- strugurii arată delicioși, spuse în sinea ei vicleana vulpe.
Dar sunt atât de sus.
Cum voi reuși eu să iau struguri? Se uita cu ochii ațintiți asupra boabelor minunate și suculente ale strugurilor negri, care parcă îi făceau în ciudă, atârnând acolo sus.
Cu cât privea mai mult la boabele savuroase, cu atât pofta ei devenea mai mare.
Vulpea a tot încercat să sară și ... Ascultă povestea!
Morala fabulei ne învață, că trebuie să muncim foarte mult pentru ceea ce dorim să avem dar, și, că, lucrurile nu-ți ies mereu așa cum vrei, nu căuta să te amăgești.
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată un băiețel pe nume Jack. Vă spunem povestea lui și a unor boabe de fasole fermecate care l-au ajutat să urce până la cer, dincolo de nori, în țara unui Uriaș lacom.
Se zice că Jack și mama lui trăiau într-o casă micuță, la marginea unui oraș. Mama cosea cât era ziua de lungă, să facă rost de câțiva bani în plus pentru familie, iar Jack îngrijea văcuța pe care o aveau și grădina cu zarzavaturi din spatele casei.
Ei bine, după o iarnă lungă, Jack își dădu seama că nu mai au cu ce să își hrănească vaca, așa că îi spuse mamei cu tristețe:
- Trebuie să vindem vaca, nu mai avem nici măcar un fir de iarbă pentru ea.
- Offf, Jack… îmi pare rău… ai dreptate, trebuie să o duci la târg. Dar ai grijă să o vinzi cu un preț bun, îi răspunse mama.
Ascultă povestea!
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
Frumoasa adormită
O poveste de Frații Grimm
A fost odată, în vremurile de demult, a fost un împărat şi-o împărăteasă, şi cum nu se îndurase soarta să le hărăzească un urmaş, nu trecea zi în care să nu se tânguie amândoi: "Cât de goală ne e casa şi ce fericiţi am fi de-am avea şi noi un copil!" Dar coconul cel mult dorit se lăsa aşteptat de multă vreme…
Şi iată că-ntr-un sfârşit, pe când împărăteasa se scălda în apa unui râu, o broască sări din unde pe prundişul malului şi-i grăi astfel:
- Află, Măria ta, că-ţi va fi îndeplinită dorinţa; căci până a nu trece anul, vei aduce pe lume o fetiţă.Ascultă povestea!
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
Bunicul - de Barbu Ştefănescu Delavrancea
Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.
Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Enumeră florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar enumeră florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprincenele, mustăţile, barba… peste toate au nins anii mulţi şi grei.
Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.
Cine trânti poarta?
– Credeam că s-a umflat vântul… o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului!
Un băietan ş-o fetiţă, roşii şi bucălai, sărutară mâinile lui "tata-moşu".
– "Tată-moşule, zise fetiţa, de ce zboară păsările?
Hai să o ascultăm împreună. Sunteți pregătiți?
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/oamenimicisimari/message -
Poveste populara
-
Rămâi cu noi pentru a afla povestea lui Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai cunoscuți sculptori ai epocii moderne și ai artei contemporane. Constantin Brâncuși i-a dăruit țării noastre ceva unic, scara către cer, Coloana infinitului, dar și o mulțime de alte lucrări pentru care este apreciat de întreaga lume. Artistul spunea că a fost întotdeauna inspirat de simplitatea, dragostea de natură și bunul simț al oamenilor din România, iar aceste motive se regăsesc în întreaga sa creație. „Când eram copil am visat întotdeauna că zbor în copaci și în cer” declara marele sculptor care, de altfel, a avut o personalitate complexă pe care puțini oameni au cunoscut-o și înțeles-o.
