Avsnitt
-
„Eu sunt o persoană mai pragmatică, nu cred în discuții interminabile.”/ „Mie-mi place să povestesc, să caut înțelesul a ce mi se întâmplă”
Chiar dacă două persoane ajung în cabinetul psihoterapeutului cu o problemă asemănătoare, abordarea terapeutică ar fi indicat să fie diferită. Și, cel mai important, să țină cont de modul în care suntem noi ca persoană, de preferințele noastre și de modul în care ne comportăm.
Cu 200 de metode terapeutice și 600 de tehnici de intervenție terapeutică, ar fi util să știm către ce formă de psihoterapie să ne îndreptăm în funcție de problema cu care ne confruntăm, dar și de personalitatea noastră. Iar în ultimul episod al primului sezon din #IaUnLoc, psihoterapeutul Irina Necșoi ne ajută cu asta.
-
O femeie se întoarce într-o relație abuzivă între 5 și 9 ori până ajunge să ia o decizie finală. Gândurile negative, fricile, lipsa de încredere în propria persoană țin victima blocată în relația abuzivă uneori întreaga viață. Mai ales când partenerul abuziv atinge fix butoanele sensibile ale victimei și lovește exact unde este vulnerabilitatea mai mare. Uneori intenționat, alteori inconștient.
În cel mai recent episod din „Ia un loc”, psihoterapeutul Irina Necșoi ne vorbește despre violența împotriva femeilor, ce se petrece în interiorul unei victime și care este cea mai utilă formă de ajutor.
-
Saknas det avsnitt?
-
Vești „bune”! Peste 70% dintre oameni se confruntă cu sindromul impostorului. Adică cred despre ei că nu merită jobul pe care-l au sau că realizările lor nu țin de munca depusă, ci de o conjunctură favorabilă. Și că, mai devreme sau mai târziu, cineva își va da seama că sunt „impostori”.
De unde pleacă percepția asta, care sunt cauzele ei, dar și cum putem interveni ne explică psihologul Andrei Alexandrescu în episodul 10 din „Ia un loc”
-
Pandemia ne-a schimbat viața tuturor. De la lucruri foarte mici, precum modul în care facem cumpărături, la chestiuni cu impact mult mai puternic, precum cariera. Unii poate am muncit mai mult decât înainte, alții ne-am pierdut jobul. Sau am folosit perioada asta ca pe un moment de reflecție înspre carieră și job.
Psihologul Andrei Alexandrescu ne vorbește despre provocările legate de carieră în pandemie și cum le putem face față.
-
„Îmi e frică să vorbesc în timpul ședințelor de la job, să zic bancuri în grupul de prieteni sau să mănânc de față cu alți oameni, în public. Mă tem că cei care mă observă m-ar putea judeca, că mă voi face de râs sau că voi fi umilit/ă. Așa că mai bine nu-mi spun ideile legate de noul proiect, gluma aia bună pe care am citit-o online o păstrez pentru mine și anulez ieșirea din seara asta.”
Anxietatea socială s-ar putea să te împingă la un comportament precum cel descris mai sus. Teama irațională de activitățile sociale, însoțită de gânduri negative legate de modul în care ne comportăm în public și dorința de a evita activitățile sociale reprezintă cercul vicios al anxietății sociale, tulburare despre care ne vorbește psihologul Andrei Moise.
-
„Nu pot să respir!”, „ce tare-mi bate inima, o să fac infarct!”, „trebuie neapărat să ies de-aici!”
Toate astea ne trec prin minte când se declanșează un atac de panică. Studiile arată că până la sfârșitul vieții, sunt șanse mari ca fiecare dintre noi să trecem printr-un atac de panică. Sau chiar două. De cele mai multe ori în absența unui stimul perturbator. Nivelul anxietății pe care o simțim crește atât de mult, că ajungem să ne simțim rău fizic, să avem impresia că suntem pe punctul de a înnebuni sau chiar de a muri. Dar cu ajutorul psihoterapiei, impactul atacul de panică poate ajunge să fie nesemnificativ. Psihologul Andrei Moise ne explică cum.
-
„Noaptea înseamnă un întors continuu de pe-o parte pe alta, regândit fiecare detaliu al zilei care a trecut și mulți nervi pe faptul că nu pot să adorm”
Îți sună cunoscut? Dacă da, știai că insomnia este considerată a fi una dintre cele mai răspândite afecțiuni moderne?
Ia un loc alături de noi și psihoterapeutul Roxana Grigorean pentru a înțelege ce înseamnă un somn suficient și când ar fi util să-ți pui semne de întrebare legate de somnul tău.
-
Cât de des apare TREBUIE în ziua ta? Câte liste cu lucruri pe care trebuie să le faci ai? Și cât de des te trezești că nu ai energie să faci nici măcar jumătate din ce ți-ai propus?
Burnout-ul poate implica oboseală fizică, stres sau insomnie. Pe care alegem, însă, să le ignorăm pentru că suntem prea ocupați cu ce TREBUIE să facem. Puțini dintre noi ne oferim o pauză să ne gândim unde duce maratonul de „a face tot”. Te invităm să iei un loc alături de noi și psihoterapeutul Roxana Grigorean, care ne va explica ce este burnout-ul, cum îl tratăm, dar și cum ne putem feri de el.
-
De un an trăim în pandemie. Un virus pe care nu-l putem vedea cu ochiul liber sau arăta cu degetul ne-a schimbat aproape complet viața. Reacțiile noastre în fața pandemiei de coronavirus sunt diferite: incertitudine, frică, anxietate, atacuri de panică. Iar asta e perfect normal. Medicul psihiatru Mihai Bran ne explică de ce, dar ne oferă și o serie de instrumente cu care să lucrăm pentru a fi bine.
-
Vrei să știi mai multe despre ce înseamnă un proces terapeutic? Atunci psihoterapeutul Irina Necșoi îți recomandă câteva cărți cu care să începi. Lectură plăcută! :)
-
Știai că depresia e o tulburare mintală care afectează milioane de oameni din întreaga lume și care nu e cu nimic inferioară unei boli fizice în adevăratul sens al cuvântului? Adică vine la pachet și cu simptome fizice precum pierderea în greutate sau dureri în tot corpul? Despre ce este depresia, cum se manifestă și cum o putem trata vorbim cu Mihai Bran, medic primar psihiatru.
-
Ție când ți-a fost ultima oară teamă? Ce ți-a provocat teama? Află că teamă e o reacție perfect normală în fața unui pericol real, e semnalul că trebuie să ai grijă. Teama te învață să fii prudent. Însă când teama nu este provocată de un pericol concret, ea se transformă în anxietate. Iar anxietate te învață să devii evaziv. Despre cum teama devine anxietate și ce putem face pentru a nu o lăsa să ne controleze viața de zi cu zi vorbim cu psihoterapeutul Irina Necșoi.
-
Când ne doare ceva pe termen lung, mergem să ne consulte un doctor. Dar când avem o problemă emoțională, căutăm același ajutor? De cele mai multe ori nu. Cu toate că e vorba tot de sănătate. De sănătatea noastră psihoemoțională.
Așa cum avem grijă de noi dacă suntem diabetici, la fel ar trebui să ne îngrijim și când suferim emoțional. Ia un loc și ascultă primul episod al podcastului despre sănătate psihoemoțională și alături de psihoterapeutul Irina Necșoi vom afla ce înseamnă un proces psihoterapeutic, câte tipuri de terapii există și pe care să o alegem în funcție de nevoile noastre.